Cum poti sa speli un puf (bean bag)?

Dacă ai un puf de ceva vreme și nu i-ai făcut nicio igienizare, este momentul potrivit să iei în calcul o curățare. În funcție de model, puful poate fi spălat sau întreținut în mai multe moduri. Înainte de orice, verifică instrucțiunile de îngrijire de pe etichetă sau informațiile de pe site-ul de unde l-ai achiziționat.

Ce trebuie să verifici înainte de curățare

În timpul curățării, analizează și starea umpluturii. Dacă puful și-a pierdut volumul, este posibil ca perlele de polistiren să fie tasate și să necesite completare. Folosește umplutură de calitate pentru a menține forma și confortul.

Curățarea unui puf cu o singură husă (fără husă interioară)

Dacă puful tău nu are husă interioară, procesul necesită puțină atenție:

  • Scoaterea perlelor de polistiren: Deschide fermoarul cu grijă și golește perlele într-un recipient mare. Atenție — se electrizează ușor și pot zbura prin casă. După golire, spală husa manual sau la mașină, în funcție de material și instrucțiunile de spălare.
  • Curățarea suprafeței: Folosește un aspirator sau o perie moale pentru a îndepărta praful și murdăria.
  • Îndepărtarea petelor proaspete: Tamponarea ușoară cu o cârpă curată ajută la prevenirea extinderii petelor. Evită frecarea agresivă. Poți folosi un produs potrivit materialului.
  • Tratarea petelor vechi: Utilizează un curățitor pentru textile adecvat materialului husei.
  • Curățarea zonelor dificile: Poți folosi o soluție delicată (apă caldă + detergent pentru rufe sau apă + oțet alb în proporții egale). Șterge ușor zona, apoi clătește cu apă curată și usucă prin tamponare.
  • Uscarea completă: Asigură-te că husa este complet uscată înainte de a pune din nou umplutura.
  • Serviciu profesional: În secțiunea Accesorii găsești serviciul nostru de Igienizare și Reparare. Poți aduce puful la sediu, iar noi îl curățăm și îl readucem la o stare aproape nouă.

Curățarea unui puf cu husă interioară

Dacă puful are și o husă interioară, procesul este mult mai simplu. Pur și simplu detașezi husa exterioară și o speli conform instrucțiunilor. Umplutura rămâne în siguranță în husa interioară.

Întreținerea regulată a pufului

Pentru a-l păstra în stare bună:

  • Redistribuie periodic umplutura pentru a evita zonele plate.
  • Evită expunerea directă la soare pentru perioade lungi – poate decolora materialul.
  • Folosește draperii sau jaluzele dacă puful este ținut într-un loc foarte luminos.
  • Curăță rapid petele pentru a preveni impregnarea lor în material.

Respectând instrucțiunile producătorului și acordând atenție periodică pufului, îl vei putea folosi confortabil și igienic pentru o perioadă îndelungată.

Produse recomandate...

5 (3 păreri)
De la 30 lei Disponibil
5 (28 păreri)
De la 142 lei în stoc
4.93 (265 păreri)
De la 264 lei în stoc

Alte articole